Incepe razboiul oamenilor cu masinile?

Asimov, a imaginat în capodoperele sale SF un război al maşinilor cu oamenii. Asimov transpunea într-o serie de poveşti fascinante o temă filozofică trecută deja prin diverse registre literare şi de către alţi autori : tema creaţiei care se ridică împotriva creatorului.

Prima bătălie din acest război stă să înceapă. Nu este însă vorba de o luptă datorată nivelului de inteligenţă atins de maşini. Etapa de soft a războiului mai are de aşteptat poate secole sau milenii. Începe însă etapa digestivă, etapa în care maşina se luptă cu creatorul ei pentru aceleaşi resurse.

Extinderea gradului de utilizare a biocombustibililor obţinuţi de pe aceleaşi arealuri agricole care ne oferă hrana, valoarea adăugată mai mare a biocombustibililor în raport cu hrana noastră de toate zilele pune în pericol securitatea alimentară.

Globalizarea va împinge ecuaţia complicată a economiei mondiale la o egalitate simplă : hrană pentru maşini = hrană pentru oameni. Preţul petrolului va influenţa preţul pâinii, iar goana după extinderea arealelor agricole va da un şut greu de încasat tuturor politicilor ecologice.

Nevoia de a creşte productivitatea aceloraşi suprafeţe agricole în contextul creşterii demografice va sufla turbat în pânzele biotehnologiilor, utilizarea organismelor modificate genetic ni se va părea o simplă banalitate la care bunicii noştri dogmatici strâmbau din nas din râcă religioasă, iar statele bananiere vor da iama în pădurile tropicale pentru a cultiva preţiosul biocombustibil.

În anii ‘70, în momentul în care lumea era zguduită de prima criză a petrolului, guvernul militar care conducea Brazilia (principalul producător de zahăr pe piaţa mondială) a hotărât trecerea la utilizarea pe scară largă a combustibililor alternativi. Cel mai la îndemână combustibil era etanolul, un produs uşor de obţinut cu randamete mari din principala cultură agricolă a ţării, anume trestia de zahăr. În cele trei decenii care au trecut de atunci etanolul a ajuns să reprezinte principala resursă energetică a ţării, contribuind în proporţie de peste 50 % la energia obţinută în ţară şi reprezentând peste 80 % din combustibilul folosit în transporturile rutiere. Dependenţa de trestia de zahăr ca plantă energetică a dus la cuplarea preţului zahărului pe piaţa mondială cu crizele energetice. Am asistat astfel, la crize de preţ provocate de creşterea cererii pentru combustibil.

Pe măsură ce cercetările în domeniul obţinerii biocombustibililor avansează, numărul plantelor potenţial energetice creşte. Biomasa este rezultatul fotosintezei, un proces îm urma căruia se formează substanţe de rezervă, poliglucidice. Acestea pot fi scindate şi folosite pentru obţinerea bioetanolului. În acest moment se desfăşoară cercetări în vederea obţinerii etanolului din biomasa lignocelulozică, reprezentată de ceea ce noi în mod frecvent numim deşeuri agricole (paie, coceni), subroduse rezultate de la procesarea primară a produselor agricole (tărâţele) sau deşeuri industriale şi forestiere (rumeguş, talaş, maculatură). Succesul acestor cercetări va atenua într-o oarecare măsură tensiunile legate de cuplarea materiilor prime pentru industria energetică cu cele din industria alimentară. Sursa principală de glucide fermentescibile din biomasa lignocelulozică este reprezentată de celuloză care este la fel ca şi amidonul un poliglucid omogen al glucozei. Partea grea a acestui proces este generată de faptul că fibrele de celuloză sun intim legate de cele de lignină. Iar lignina este un amestec din molecule de compuşi aromatici legate tridimensional la care unitatea de bază este diferită de la plantă la plantă. Legăturile din lignină se scindează foarte greu făcând indisponibilă celuloza pentru atacul enzimatic necesar eliberării glucozei, sursa esenţială a drojdiei pentru obţinerea de etanol. Biomasa lignocelulozică se descompune în natură foarte greu. Conversia ei la produse energetice sau la precursori pentru industria chimică de sinteză va rezolva o serie de probleme ecologice legate de managementul deşeurilor dar va şi genera altele, pentru că procesul de conversie generează şi el propriile deşeuri.

Trăim la interfaţa dintre două ere. Una în care lupta pentru resursele energetice se mută din subteran la suprafaţă, pe măsură ce rezervele de combustibili fosili se împuţinează, una în care, dacă îmi este permisă o metaforă de încheiere, în cuptoarele noastre nu va mai răsări soarele carboniferului ci soarele nostru, contemporan.