Moartea si taxele

Amprenta de carbon. In momentul în care te mişti ca un melc prin lume, laşi o urmă invizibilă în toate ce le faci şi-n toate ce le iei, urma care se numeste amprentă de carbon. Existenta ta este un simplu motiv sa existe alte existente. Daca tu nu ai fi, nu ar fi: hainele de pe tine (cu o proportie semnificativa de fibre sintetice, blanurile spre deosebire de blănăreala nemaifiind “trendy”), papucii de plastic pe care-i porti prin casa pentru e evita un divort legat de scame si murdarirea prematura a covorului), canile de plastic, sticlele, periuta de dinti, calculatorul, lumina din becul sub care scrii, curentul electric care-ti tine in viata pixelii, o multime de substante cu care te spoiesti pe toate partiele, combustibilul cu care te deplasezi, plasticul din masini, energia consumata pentru toata tabla si toate fiarele din viata ta, mancarea, nasturii, ochelarii, sticla, toate acestea exista pentru ca tu existi.

In momentul in care te nasti, comanzi fara sa stii uzinelor lumii toate lucrurile care vor exista in viata ta. Ori, aceste lucruri nu sunt straine de drama materiei: ele sunt energie pura inghetata in forme. Ele pot fi reduse la consumul de energie necesar pentru faurirea lor. Si cum majoritatea energiei de pe planeta provine din forme fosile prin a caror ardere rezulta o multime de dioxid de carbon, atunci intreaga energie din viata ta poate fi pusa in relatie cu o anumita valoare a dioxidului de carbon generat, a carei singura valoare este ca pe ea poate sa fie pus un impozit.

De fapt, impozitul nici nu ţi se adreseaza in mod direct, plata lui este echivalentul simbolic al gestului pe care-l faci atunci cand ii dai nevestii bani sa-si cumpere o rochie cu care aceasta se duce apoi sa se dea mare la amant. Ţi se cere sa plateşti acesti bani pentru ca stilul tau de viata se bazeaza pe punerea in circuit a carbonului fixat in scoarta terestra in vremuri imemorabile. Imaginează-ti ca brusc ai avea dreptul sa-i reincarnezi pe toti stramosii nostrii si ai face acest lucru aproape cu toti odata. Ar fi ca la Judecata de Apoi, un fel de ingramadeala mare in care s-ar auzi un imens ghiorait de maţe. Reincarbonarea este ceva similar. Carbonul acumulat in vremuri imemorabile nu poate fi fixat in forme prietenoase de biomasa existenta astazi pe planeta. Ca urmare, o parte din el zboara spre ceruri incerte unde se fixează sub forma unui strat diafan care lasa radiatiile solare sa treaca, dar nu permite pamantului sa se raceasca. Este ca atunci cand arunci o plapuma pe un borcan scos de la bain marie. Acesta va continua sa fie cald ore intregi si chiar zile, spre bucuria organizatiilor pentru siguranta consumatorilor. De aici, ceea ce specialistii in crize mai mari decat cea prin care trecem acum, numesc incalzire globala: un fel de dezmortire deşănţată care face sa zburde in scenariile de la Hollywood tot felul de vietati preistorice.

Revenind la analogia cu nevasta. Arderea gazului este stilul nostru de viata. Nevasta-stat vrea sa platim pentru acest stil de viata (spre deosebire de nevasta-persoana care in timp ajunge sa vrea sa platim pentru orice). Noi, cetateni si soti admirabili intelegem sa platim pentru acest stil de viata. Nevasta-stat ce face? Fie fuge si consuma banii pe toate prostiile care cresc consumul de gaz pe plan mondial si deci amprenta de carbon a fiecaruia, fie fuge si cheltuie banii pentru proiecte bazate pe identificarea si implementarea de noi surse energie regenerabila (fuge si face dragoste cu cercetarea stiintifica, organizatiile ecologiste si alte entitati care nu iubesc stilul tau de viata si care prin statut si-au fixat drept ţel sa nu lase amprente). In ambele situatii amprenta ta de carbon va creste. In primul caz, pentru ca banii sunt cheltuiti prost, iar in al doilea, pentru ca banii sunt cheltuiti bine, si unde este loc de bine este loc si de mai bine.

O data impozitata amprenta de carbon va ramane pe veci taxa preferata a statului. Pentru ca fiind construite in baza carbon, fiintele de pe Terra nu vor putea sa-si confectioneze alt fel de amprente. Amprenta de carbon este piatra filozofala a tuturor taxelor, esenta imuabila a oricarei viziuni de succes despre fiscalitate.

In subtilitatile metafizicii accesibile doar planului spiritual in care arde flacara violet, taxa pe amprenta de carbon este vazuta ca o dubla impozitare. Pentru ca natura a taxat deja existenta unei concentratii prea mari de carbon in atmosfera prin fixarea lui nu in plante, ci in oameni. Cresterea numarului de obezi este un efort al planetei de a fixa carbonul in exces, nu un simplu apetit de gasculite nesatule caracteristic oamenilor din secolele XX si XXI. Oamenii sunt mai grasi pentru că în atmosferă este prea mult carbon, iar specia umana nu poate raspunde diferit de întreaga biosferă la acest fenomen.