Particularităţi ale macromediului de marketing la nivelul pieţei produselor de morărit. Factori culturali implicaţi în marketingul produselor de morări

Produsele de morărit, ca toate produsele derivate din cereale sunt purtătoarele unei încărcături simbolice care transced simpla lor valoare alimentară. Astfel, pâinea reprezintă un element de fuziune al sacrului cu profanul, fiind asimilat celor mai importante tradiţii şi obiceiuri populare. Sistemul alimentar se integrează comportamentului uman (influenţat de factori culturali), contribuind la evidenţierea specificităţilor sale. După cum apreciază Mircea Eliade, în actele fiziologice ale nutriţiei se pot identifica coduri şi valori religioase, sacralităţi care „devin la primitiv un rit a cărui intermediere îl ajută pe om să se apropie de realitate, să se insereze în pontic”[1].

Alimentaţia, prin codurile sale rituale, semnifică punerea în acţiune a simbolurilor cunoscute de întreaga comunitate. Interdependenţa dintre modurile şi sistemele de alimentaţie şi complexitatea universului culturii apare ca evidenţă, în întreaga istorie a umanităţii [2].

Pâinea este, desigur, un simbol al hranei esenţiale. La toate popoarele care cunoşteau cultivarea gramineelor acesta este cel mai important aliment. În Egiptul antic erau cunoscute aproximativ 40 de tipuri de pâine şi produse din pâine, iar formulele referitoare la ofrandele aduse morţilor vorbesc despre „pâine şi bere” ca hrană de bază în lumea de dincolo.

În Orientul antic pâinea nu era tăiată ci ruptă, iar ruperea pâinii, în sens figurat, însemna a mânca împreună, a lua masa. Această masă era, poate, înţeleasă în sens spiritual ca un act sacru, iar cele 12 pâini expuse în templul din Vechiul Testament sunt imaginea simbolică a hranei spirituale. În Noul Testament, în pilda înmulţirii pâinilor se vorbeşte despre 12 coşuri cu peşte şi 12 coşuri cu pâine. Întrucât omul nu trăieşte doar cu pâinea materială, pâinea euharistică a vieţii devine hrana spirituală împreună cu vinul [2].

Procesul de naştere al pâinii, de la arat, semănat, secerat, treierat şi până la coacerea aluatului din care este pregătită pâinea, este comparat de simbolişti cu viaţa grea a oamenilor, al cărei scop ar trebui să fie binecuvântarea în ceruri. Hrana care, în mod miraculos, s-a coborât din cer precum mana cerească în timpul trecerii fiilor lui Israel prin pustie, a fost înţeleasă ca o prefigurare a pâinii euharistice.

În tradiţia populară, fiecare pâine proaspăt tăiată este binecuvântată cu semnul crucii. Pâinea care stă pe masă cu faţa în jos este un simbol al ghinionului. La vederea acestui gest, îngerii plâng şi sunt posibile certurile întrucât echilibrul stricat, ordinea obişnuită se transformă în opusul său.

Şi în simbolistica viselor, de altfel, de care se ocupă psihologia abisală, pâinea are doar semnificaţii pozitive. Pâinea, ca hrană a tuturor, ar fi pentru noi un lucru obişnuit, dar în acelaşi timp şi unul sacru.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „pâine” ca fiind un „aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.), frământat cu apă dospit şi copt în cuptor; hrană necesară pentru trai; cereale, recoltă de cereale, holdă; bucate; slujbă, funcţie, post”. Iată aşadar, că legăturile pâinii cu întreaga existenţă sunt evidente. Acest lucru este surprins atât în definirea substantivului feminin, cât şi întro serie de expresii şi construcţii uzuale care conţin acest substantiv: “a mânca pâine şi sare pe un taler cu cineva” (a împărţi cu cineva binele şi răul), “a ieşi cu pâine şi sare” (a întâmpina pe cineva cu cinste deosebită), “a pune mâna pe pâine şi cuţit” ( a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele), “a fi bun ca pâinea caldă” (a fi foarte bun), “a mânca o pâine albă” ( a o duce bine), “se caută ca pâinea caldă” (despre o marfă rară), “a mânca pâine degeaba” (a fi nefolositor), “pâinea cea de toate zilele” (mijloc de existenţă; minimum de existenţă, mijloace modeste de a trăi), “a lua pâinea de la gură” ( a lăsa pe cineva fără mijloace de existenţă), “a lua în pâine” (a face cuiva rost de o slujbă), “a fi în pâine” ( a avea o slujbă), “a scoate din pâine” (a da afară din slujbă pe cineva), “a mânca o pâine“ (a trăi), “pământuri pentru pâine” ( terenuri cultivabile), “recolta pâinii” ( produsul rezultat de pe terenul cultivat), “cotele pâinii” ( zeciuiala pământului şi alte obligaţii legate de arendă), “a trăi din aceiaşi pâine” (a trăi în aceeaşi familie, în aceeaşi locuinţă), “a nu avea pâine pe masă” (a fi săraci), “pâini de foame” (pâini obţinute din fructe uscate, măcinate) etc [2].

Suzana Maria Tamba Berehoiu, Ciprian Nicolae Popa, Radiana Maria Tamba Berehoiu, 2009

Bibliografie selectiva

1. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 47

2. Pâinea între sacru şi profan, Institutor Tomoiagă Maria, Şcoala „O. Goga”, Baia Mare, Maramureş, Revista electronică Didactic.ro, ISSN 1844-4679 Aprilie 2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s