Ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, România este angajată în implementarea şi menţinerea unui sistem comun de siguranţă a alimentelor. Acesta implică respectarea unor standarde comune de siguranţă privind obţinerea şi comercializarea produselor alimentare, dar şi existenţa unor proceduri comune de realizare a trasabilităţii materiilor prime, auxiliare si a ambalajelor vehiculate la nivelul diverselor filiere agroalimentare. Principalul instrument legislativ care reglementează problematica siguranţei alimentului în ţara noastră este Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor si hranei pentru animale, modificata si completata prin Legea 412/2004. Aceasta transpune în legislaţia naţională Regulamentul 178/2002 al Comisiei Europene [1].
Legea nr. 150/2004, defineşte în contextul problematicii siguranţei alimentului, “marfa alimentară”, ca reprezentând toate substanţele sau produsele prelucrate, parţial prelucrate sau neprelucrate destinate să fie ingerate de oameni. Acest termen include şi băuturile, gumele de mestecat şi toate substantele, inclusiv apa, aflate intenţionat în produsele alimentare în cursul preparării, fabricării sau altor tratamente. În sensul legislaţiei europene şi naţionale, unităţile alimentare reprezintă toate unităţile publice sau particulare, cu scop lucrativ sau cu activităţi legate într-una din etapele de producere, transport sau distribuire da marfuri alimentare.
Punerea pe piaţă reprezintă expunerea de marfuri alimentare sau hrană pentru animale, în vederea vânzării. Punerea pe piaţă se referă şi la acel gen de expunere care nu implică imediat vânzarea, dar o are totuşi ca obiectiv (gratuităţile promoţionale sau alte activităţi specifice marketingului) [2].
Principalul organism de legiferare, monitorizare, evaluare şi control este Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului prin Direcţia Generală Siguranţa Alimentului [33]. Conform Raportului de Activitate pentru anul 2008, Direcţia Generală Siguranţa Alimentului (D.G.S.A.), are atribuţii în: organizarea activităţilor Codex Alimentarius prin punctul naţional de contact; asigurarea funcţionalităţii Sistemului Rapid de Alerta la nivel national şi comunicarea cu structura similară a Comisiei Europene [2].
Principalele limite pe care le introduce legislaţia românească se referă în primul rând la modul în care se realizează ambalarea, etichetarea şi comercializarea făinii de grâu. Acestea sunt reglementate de Ordinul nr.250/531/83 din 2002 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la fabricarea, conţinutul, ambalarea, etichetarea şi calitatea făinii de grâu destinate comercializării pentru consum uman (tabelul 1)
Având în vedere că preţul produselor de morărit şi panificaţie reprezintă un element cu un profund impact psihologic, domeniul constituit de filiera grâu – făină – pâine reprezintă una dintre zonele cele mai expuse influenţelor politice. Evoluţiile existente pe piaţa grâului din România au făcut obiectul unei investigaţii a Consiliului Concurenţei, soldată cu un raport preliminar publicat la data de 10 martie 2009 [3].
Conform raportului preliminar al investigaţiei, în sectorul grâului de panificaţie preţul se formează liber pe piaţă, ca rezultat al interactiunii dintre cerere şi ofertă, fără ca statul să intervină direct în mecanismul de formare a preţurilor. Formarea preturilor pe piaţa grâului de panificaţie este influenţată de situaţia pieţelor internaţionale şi de cotaţiile înregistrate pe pieţele bursiere externe.
Consiliul Concurentei a constatat existenţa unei asimetrii în puterea de negociere între producătorii agricoli individuali, în calitate de ofertanţi, şi achizitori, asimetrie cu o influenţă semnificativă asupra formării preţurilor.
Autoritatea de concurenţă a sesizat şi intervenţia indirectă a statului care poate disponibiliza anumite cantităţi de grâu din Rezerva de stat, fie pentru împrospătarea stocurilor, fie pentru acoperirea deficitului de grâu înregistrat pe piaţă în anumite momente. Deşi acoperită de cadrul legislativ specific, disponibilizarea de grâu din Rezerva de stat, prin mecanismul împrumutului de grâu catre operatori selectati prin negociere directă, distorsionează concurenţa, îndeosebi prin crearea unui avantaj de natură economico-financiară operatorului selectat. Aceasta în special în condiţiile în care împrumutul se face în perioada de final a anului agricol, când preţul atinge niveluri ridicate, iar restituirea grâului se realizează la începutul anului agricol urmator, când pretul tinde a fi minim.
„Nu au fost identificate bariere semnificative la intrarea pe piaţa producţiei şi comercializarii graului de panificatie. Totusi, se poate afirma ca pe aceasta piata se inregistreaza importante economii de scala si, de asemenea, ca operatorii economici care integreaza mai multe tipuri de activitati specifice sectorului beneficiaza de avantaje competitive semnificative datorate acestei diversificari a activitatii“, se precizează în comunicatul CC.
Autoritatea de concurenţă a arătat că dezvoltarea unui sistem transparent prin tranzactionarea grâului pe piaţa bursieră din România este împiedicată de inexistenţa unui sistem funcţional de garantare a certificatelor de depozit. Situaţia este cauzată de lipsa unui capital iniţial acoperitor al Fondului de garantare pentru certificatele de depozit. În condiţiile nefuncţionării efective a Fondului, această valoare mobiliara nu prezintă suficiente garanţii cu privire la existenţa efectivă a cantitatilor de grâu tranzacţionate, la calitatea specificată, ceea ce diminuează încrederea potenţialilor participanţi la operaţiune şi limitează comercializarea grâului doar la operaţiunile ce implică prezenţa efectivă a cantităţilor tranzacţionate.
Piaţa serviciilor de depozitare a grâului se caracterizează prin existenţa unor bariere legale semnificative la intrarea pe piaţă, bariere justificate, pe de o parte, de necesitatea asigurarii unui serviciu de calitate şi, pe de altă parte, de importanţa acestui serviciu în tranzacţionarea grâului, având în vedere că certificatele de depozit sunt titluri negociabile [3].
Pe piaţa serviciilor de depozitare a graului acţionează un numar relativ mare de operatori, dar, în acelasi timp, se remarca şi existenta unor zone ale teritoriului României acoperite de un singur operator economic.
Raportul mai precizează că activitatea specifică domeniului investigat prezintă un grad mare al evaziunii fiscale, estimat la cca 40 % [3]. Comparată însă cu opiniile celor două patronate din domeniu, această cifră se dovedeşte a fi optimistă, estimările operatorilor economici implicaţi în piaţă mergând până la procente de 60 – 70 %.
Suzana Maria Tamba Berehoiu, Ciprian Nicolae Popa, Radiana Maria Tamba Berehoiu, 2009
Bibliografie selectiva
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns