Sf. Valentin este doar una dintre semnificaţiile comune ale zilei de 14 februarie. Dacă teoria crizei ar fi o religie, adepţii ei l-ar serba astăzi pe Thomas Robert Malthus, ca pe unul dintre cei mai de seamă coborâtori în infernul cauzelor pentru a scoate de acolo explicaţiile crizelor economice.
În acest an sărbătorirea naşterii lui Malthus ar trebui să se realizeze cu faţa către un altar suprarealist, aşezat în direcţia Orientului Îndepărtat, acolo de unde răsare după cele mai multe voci tânguitoare, Soarele actualei crize alimentare.
In „Eseu asupra principiului populaţiei” Malthus, descrie trei principii fundamentale care stau la baza creşterii populaţiilor:
1.Populatia este, în mod necesar, limitată de mijloacele de subzistenţă;
2.Populatia creşte invariabil acolo unde mijloacele de subzistenţă cresc, daca nu este impiedicată de unele obstacole foarte puternice şi evidente;
3.Aceste obstacole şi acelea care stăvilesc forţa preponderentă de creştere a populaţiei şi îi menţin efectele, la acelaşi nivel cu mijloacele de subzistenţă, se reduc toate la abstinenţa morala, viciu şi mizerie.
Plecând de la aceste trei principii, Malthus a enunţat o teoremă, conform căreia, atunci când nu este temperată de nici un factor, creşterea populaţiei are loc în progresie geometrică (1, 2, 4, 8, 16, 32, 64…), în timp ce creşterea mijloacelor de trai, are loc în progresie aritmetică (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7….). Rezultă prin urmare, o situaţie similară celei exemplificate pe graficul din imagine: mărimea populaţiei depăşeşte la un moment dat mărimea resurselor necesare şi se îndepărtează de punctul de echilibru cu o rată tot mai mare pe măsură ce populaţia devine mai numeroasă.
La baza creşterii preţurilor la produsele agroalimentare majoritatea analiştilor au pus, sub diferite forme de expresie, aceast mecanism malthusian. Pe de o parte, avem factori care stimulează creşterea demografică şi emanciparea consumului de produse agro-alimentare în zonele cu creştere demografică, iar pe de altă parte, factori care limitează creşterea (şi aşa în progresie aritmetică) a resurselor: deturnarea producţiei agricole către obţinerea de biocombustibili, epuizarea solurilor urmare a utilizării intensive a acestora în tehnologii de producţie caracterizate de randamente mari, accentuarea fenomenelor meteo extreme ca urmare a încălzirii globale (seceta de la Marea Neagră, ploile diluviene din Australia, vremea nefavorabilă din Argentina, sunt doar manifestări anuale ale unui fenomen care se va accentua în timp).
Prin urmare, actuala criză a preţurilor produselor agroalimentare pare a avea mecanisme malthusiene. Totuşi, există o serie de voci care afirmă că actuala criză a preţurilor este alimentată, cel puţin puţin parţial, de către un reflex al investitorilor care şi-a făcut simţită prezenţa şi în cazul crizei de preţ din 2008. Atunci, investitorii se refugiau din calea crizei financiare de pe bursele de capital, pe bursele de mărfuri agroalimentare. Astăzi, pe fondul unui exces de lichidităţi rezultate din mulţimea banilor publici pompaţi de guverne pentru atenuarea efectelor crizei financiare, investitorii ezită să reintre pe pieţele de capital şi preferă se speculeze pe bursele de mărfuri. Cât de relevantă este această componentă a forţei care împinge înainte preţul produselor agroalimentare, vom vedea. Dacă ea este semnificativă, preţul produselor agroalimentare se va dezumfla asemeni preţului barilului de petrol după 2008. Totuşi, nu vă lăsaţi amăgiţi de promisiunea reîntoarcerii la un veac de aur în care hrana să fie foarte ieftină. Istoria noastră recentă (să zicem ultimii 20 – 30 de ani) ne arată că doar bunurile neagricole se ieftenesc (calculatoarele, maşinile, electrocasnicele etc), în timp ce hrana s-a scumpit continuu.
Istoria ne învaţă că nici o criză nu seamănă cu cealaltă şi că în realitate, crizele, sunt paşii prin care aceasta se deplasează, în mersul ei către sine însuşi.
Via Dumitru Otovescu (un excelent blog despre crize) aflăm că Ross Bonander, un publicist american care a studiat crizele economice din veacul al XX-lea şi a alcătuit un top 10 al acestora, sugerează că o criză se produce cam odată la 10 ani şi nu este neapărat precedată sau nu precede un război mondial.
Revenind la Malthus, trebuie să ştiţi că malthusianismul este un adjectiv aplicabil politicilor demografice din China, unde statul înfrânează pofta cetăţenilor săi de a se înmulţi peste măsură, controlând naşterile. Politicile guvernului chinez au în vedere asigurarea acelui echilibru malthusian între creştere demografică şi resurse, ca pilon esenţial în orice strategie de asigurare a securităţii alimentare pe termen mediu şi lung.
În sens contrar, antimalthusianismul politicilor lui Ceauşescu sugerează că peste aproape 10 ani pe români îi paşte cea mai dureroasă criză posibilă. Cea de fete. Chestiunea este demonstrată într-un articol al lui Sebastian Lăzăroiu din revista Q Magazine, “Demografia iubirii: revoluţie sau război?”, pe care vă invit să-l citiţi cu atenţie. Pe scurt, “în anul 2019, în România vor fi mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât partenere disponibile. Un milion de tineri îşi vor căuta perechea, iar aproximativ 160.000 de bărbaţi vor rămâne necăsătoriţi.” Acest lucru se întâmplă deoarece vârsta medie de căsătorie la bărbaţi va fi atunci cea de 30 de ani, iar pentru fete cea de 27 de ani. Practic, băieţii născuţi în ultimii ani ai regimului anthimaltusian Ceauşescu se vor căsători cu fetele născute în primii ani ai regimului de malthuianism original de după căderea lui Ceauşescu. Există o diferenţă semnificativă între numărul băieţilor născuţi în anii 1988 – 1989 şi numărul de fete născute în anii 1990 şi 1991. “În asemenea perioade de dezechilibru între numărul bărbaților şi cel al femeilor, cercetătorii arată că există riscul de avea revoluţii (chiar de catifea) sau creşteri ale agresivităţii (războaie).”
Având în vedere aceste aşteptări pesimiste, se pune problema ca Ministerul Agriculturii să facă ceva ca măcar atunci să nu fim rupţi de foame. Se pare însă, că dimpotrivă, oficialii din minister mizează pe faptul că atunci, bărbaţilor, numai la mâncare nu le va sta capul. Altfel, nu se explică declaraţiile de vitejie în faţa crizei alimentare din ultimul timp. Afirmaţii de genul “România poate hrăni 80 de milioane de oameni”, “Nu există o criză a grâului”, “ Nu este justificată creşterea preţului pâinii”, “Criza alimentară există doar la televizor” , arată că nu prea avem o strategie care priveşte securitatea noastră alimentară pe termen mediu şi lung. Băncile nu sunt încă interesate să finanţeze afacerile din domeniul agricol, statul nu este încă interesat să fiscalizeze agricultura (cu atât mai mult cu cât după căderea evaziunii din vămi, cea din agricultură şi industria alimentară va deveni principala sursă de finanţare a partidelor politice), hipermarketurile fac în continuare legea în ceea ce priveşte preţurile produselor agricole, regimul utilizării proprietăţii agricole este incert (mulţi avem pe hârtie tot felul de pământuri pe care nu avem habar cine le lucrează), asistăm în continuare la declaraţii belicoase la adresa străinilor care vor să ne cumpere şi să cultive pământul pe care noi îl lăsm pârloagă ş.a.m.d.
Creşterea nevoii de noi resurse agricole este pentru agricultura românească o oportunitate formidabilă de a ieşi din marasmul în care politicile guvernelor din anii ’50 şi până astăzi au aruncat-o. Este pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol în care aceasta se poate înscrie într-un ritm de dezvoltare durabilă, în sincronicitate cu evoluţiile de pe plan mondial. Acest lucru va fi posibil pe măsură ce numărul investitorilor dispuşi să-şi plaseze banii în afaceri agricole va fi din ce în ce mai mare.
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns