Aplicatii ale culorii in marketing (II)

Băuturile ambalate în sticle roşii pot face brandul respectiv mai puternic decat ambalajele albastre, iar vârstnicii preferă ambalajele în culori mai sobre. Astfel, brandul de apă minerală “Badoit” (deţinut de Danone) a fost lansat în noile sticle roşii în anul 2004, în Franţa. Pentru piaţa de ape minerale această culoare era complet nouă, chiar neobişnuită. Studiile au arătat că utilizarea acestei culori a atras consumatorii tineri, în căutare de ceva nou şi original, determinând o creştere a vânzărilor care a permis în 6 luni atingerea unei cote de piaţă de 3 %. Potrivit Capital Franţa, care-l citează pe Marc Jacheet, director ape gazoase, culoarea roşie a ambalajului sticlei de Badoit a fost validată după un an de teste asupra consumatorilor, la stand,în magazin. Roşul evocă puterea bulelor şi dă o imagine usor transgresivă[1]

bd

O serie de studii au evidenţiat efectul culorilor asupra comportamentului consumatorilor. Cei care cumpără din impuls răspund bine la roşu – portocaliu, negru şi albastru regal. Cumpărtorii care fac achiziţii pe baza unui plan şi a unui buget răspund cel mai bine la roz, turcoaz, albastru deschis şi bleumarin. Tradiţionaliştii răspund bine la pasteluri: roz, roze, albastru senin.


Site-ul firmei Jaguar are la bază culorile argintiu (prestigiu) şi negru (sofisticare). Piaţa firmei este orientată către oameni cu venituri mari, imagine foarte bună de sine, care caută un vehicul care să le ofere prestigiu[2]

Culoarea influenţează identitatea de brand într-o foarte mare varietate de moduri. Trebuie amintit aici, succesul fenomenal al Heinz EZ Squirt Blastin’ Green ketchup: peste 10 milioane de doze au fost vândute în primele şapte luni de la schimbarea culorii ambalajelor, cantitate tradusă în vânzări de 23 de milioane de dolari. Un caz interesant este cel al companiei Apple Computer, care a introdus culoarea pe o piaţă unde nu mai fusese văzută înainte. Prin decizia de a pune pe piaţă calculatoare iMac colorate, compania şi-a revigrat brand-ul care suferise pierderi de 1,8 miliarde de dolari în doi ani.

 


[1] Boicescu Diana, Culorile care vând, http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/2261/Culorile-care-vand.html, 06 aprilie 2011.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: