The warning of wheat

Editorialul lui Mihai Iordănescu din Nine O’clock, intitulat “The warning of wheat” reprezintă una dintre cele mai obiective analize a situaţiei agriculturii româneşti într-unul din anii de sus ai gloriei ei, an în care producţia record se îmbină cu o calitate tehnologică peste media ultimilor 20 de ani.

Dincolo de festivismul cu care autorităţile anunţă succesele agriculturii româneşti, rămân o serie de întrebări legate de sustenabilitatea acestora. În perspectivă, situaţia nu arată bine deloc: tinerii continuă să migreze către mediul urban, persoanele în vârstă rămase să cultive terenurile nu au forţa economică necesară, statul se implică foarte puţin în configurarea şi funcţionarea optimă a cooperativelor agricole, sărăcia endemică face ca terenurile să migreze masiv în mâinile aşa zişilor “investitori strategici” care fie le transformă în loturi pentru construcţii, fie nu le cultivă, în aşteptarea momentului în care vor putea să le vândă speculativ.

Agricultura, clamată ca fiind unul dintre motoarele creşterii economice din acest an, poate fi un antidot eficient pentru orice criză economică. Pentru aceasta este nevoie totuşi de înţelepciune şi solidaritate socială, capitol la care politicienii noştri clachează de fiecare dată când au ocazia. În lipsa unor spaţii de depozitare care să acopere nevoile strategice ale consumului intern, soarta recoltei de grâu va urma probabil acelaşi tipar consacrat în ultimii ani: “micii producători agricoli vând grâul lor la pretul derizoriu de 0,4-0,5 lei / kg la angrosisti, care exportă grâul la un preţ mult mai mic decât cel care s-ar putea obţine in primavara anului viitor, prejudiciind astfel economia în ansamblu. Astfel de exporturi premature şi necontrolate duc la o pierdere rapidă a producţiei naţionale, generând ulterior importuri masive de grâu la preţuri mult mai mari, pentru a hrăni populaţia. Aşa se explică faptul că, între martie şi mai, preţul pâinii creşte în fiecare an, fără a mai scădea din iulie până în septembrie, atunci când este recoltată noua recoltă”.

“”Ca orice stat modern al Uniunii Europene, România trebuie să menţină în permanenţă un stoc de grâu strategic echivalent cu cel puţin un an de consumul de pâine naţionale. Un stat incapabil să asigurare securitea sa este un stat fantoma. Securitate înseamnă, dincolo de capacitatea sa militară, inclusiv capacitatea de apărare economică, la nivelul căreia securitatea alimentară este o condiţie esenţială.”

Indiferent de puterea sa militară, un stat ameninţat de foamete este in pericol de colaps. În ultimele şapte decenii, am construit – cu un efort financiar consistent – subterane uriaşe şi la depozite supraterane pentru a stoca rezerva strategică de grâu. Astăzi, aceste silozuri au dispărut din circuitul economic, prin privatizari abuzive, frauduloase şi antinaţionale. Cine va răspunde pentru aceste furturi? De ce sunt lăsate aceste fapte nepedepsite?
Răspunsul la aceste întrebări se referă la faptul că adevărata putere în statul român este deţinută…. de capii unor mafii locale care acţionează numai în interesul lor propriu, care încalcă flagrant orice lege. Puterea lor discreţionară este atât de mare încât nu se străduiesc nici un pic să-şi ascundă identitatea. Aceste mafii acţionează în aer liber, împotriva legii, împotriva propriului lor viitor…”

În România, pâinea este un produs de bază, văzută ca „hrana săracului”… Nu a fost nici o coincidenţă faptul că răscoalele ţărăneşti cele mai importante ale secolului XX din Europa au avut loc în România, în 1907. Atunci când mai marii noştri se confruntă cu această posibilitate dureroasă, speranţele lor de mântuire nu se bazează pe măsurile necesare pentru asigurarea securităţii alimentare, ci pe „înţelepciunea” unor lideri sindicali. Această „înţelepciune” derivă din faptul că mulţi dintre aceşti lideri au devenit … angajatorii bogaţi”