Reducerea continutului de sare din diete, o arma cu doua taisuri!

O stire care sugereaza ca reducerea continutului de sare din diete poate face mai mult rau decat bine. Si un argument care ne invita la reflectie atunci cand vine vorba de ce trebuie si mai ales, cum trebuie modificat in dieta.

Reducerea consumului de sare v-ar putea face mai mult rău decât bine, crescând nivelul unor substanţe nocive pentru inimă, avertizează cercetătorii britanici, citaţi joi de tabloidul Daily Mail.

National Health Service susţine că o dietă bogată în sodiu poate provoca tensiune arterială ridicată, iar guvernul britanic a apelat la o campanie pe termen lung pentru a sublinia riscurile pentru sănătate. Însă cercetători de la Universitatea din Copenhaga au venit cu o nouă ipoteză, potrivit căreia reducerea consumului de sare poate favoriza decesul unor pacienţi cu probleme cardiace.

 

O evaluare a 67 de studii precedente ce au avut în vedere peste 40.000 de persoane a scos la iveală faptul că un aport redus de sare la dieta zilnică a provocat o creştere 2,5 procente a nivelului colesterolului şi o creştere de 7 la sută a nivelului de grăsime corporală ce poate cauza cheaguri de sânge.

 

De asemenea, s-a constatat că modificarea dietei a făcut ca ficatul să elibereze o cantitate mai mare de renină şi de aldosteron, asociate cu o tensiune arterială ridicată. ‘O creştere a colesterolului ar spori riscul unui deces cardiovascular’, a subliniat cercetătorul-şef, doctorul Niels Graudal. El a recomandat ca, în loc ca oamenii să reducă sarea, să renunţe la fumat, să reducă consumul de băuturi alcoolice şi să slăbească.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: