„Ce se întâmplă doctore?” a intrat și-n pâine!

Site-ul emisiunii cu acelaşi nume de la Pro TV (altminteri decentă şi utilă) a devenit sediul unora dintre cele mai groteşti şi penibile informațiidespre pâine. Aflăm astfel, că făina românească este albită cu aloxan, un derivat pirimidinic oxigenat, implicat în toxicitatea asupra celulelor pancreatice, mecanism premergător instalării diabetului. Este inutil să spunem că aloxanul nu este un aditiv agreat sau utilizat în Uniunea Europeană şi că, prin urmare, el nu poate fi comercializat sau procurat pe teritoriul acesteia în vederea introducerii lui în făină. Mai mult, el nu a fost folosit niciodată, în practica industrială românească în vederea ameliorării făinii. Substanțele cu efect oxidant utilizate în industrie sunt, în general, acidul ascorbic şi o serie de enzime (hexozoxidaze). Rolul acestora este de a întări rețeaua glutenică în făinurile slabe, efectul asupra albirii făinii (prin oxidarea pigmenților carotenoizi ai acesteia) fiind minim.

O altă afirmație, total neprofesionistă, are în vedere rolul glutenului în “favorizarea instalării bolii celiace”. Nu există aşa ceva! Boala celiacă are cauze genetice, preexistente oricărui contact al individului cu dieta. Prin urmare, nu consumul de gluten determină boala, ci boala impune o sensibilitate la consumul de gluten. Dacă diferența nu vi se pare suficient de mare, gândiți-vă că nu medicina studiată de Oana Cuzino o determină să accepte astfel de prostii sub brand-ul pe care l-a creat, ci tocmai brand-ul pe care l-a creat, o împiedică să mai fie medic. Este o diferență incredibilă între popularizare şi vulgarizare, iar un om de ştiință care porneşte cu ideea de a ajunge într-un loc, dar ajunge în celălalt, este asemeni unui muritor de rând care nu mai poate deosebi cele două maluri ale Styx-ului.

Nu mai vorbim aici de alte metehne ale articolului:  “E150, acid ascorbic, acid citric (E330), glicerina (E422), maltodextrina, propilen glicol (E1520)” sunt în opinia autoarei “arome şi esențe termostabile”, iar problematica toxicității E-urilor, adăugate în pâine “în funcție de preferința producătorului” este tranşată gordian printr-o necruțătoare sentință logică:  (E-urile) “au efecte încă nedesluşite pe deplin, dar care cu siguranţă nu fac bine sănătăţii”.

Revine desigur, vechea obsesie a nutriționistului pentru pericolul reprezentat de acidul fitic din pâine. Inutil să-i explicăm că există o dinamică a acidului fitic care face ca acesta să fie relevant mai degrabă în cazul consumului pâinii provenite din făinuri de extracție mare, pâine pe care altminteri, autorul o recomandă.

Autorul are grijă să ne anunțe că “suntem pe primele locuri în Europa la bolile de inimă, la cele cerebrovasculare, la cancer şi obezitate” în contextul în care ne anunță ca mâncăm cca 274 g de pâine pe zi (adică peste 1000 de calorii). Am îndrăzi să afirmăm şi noi, poate cu ceva mai mult succes, că bolile enumerate pot avea şi alte cauze, eventual pot fi judecate în contextul general al modului în care ne procurăm, preparăm şi consumăm hrana. Nu pâinea, rămas singurul aliment accesibil tuturor, trebuie incriminată pentru aceste boli. Pâinea este, de departe, unul dintre cele mai curate alimente de pe piața românească, tocmai prețul ei mic făcând-ul necompetitiv pentru experimente legate de utilizarea unor ingrediente exotice.

În materie de calorii din pâine ne pune capac o rețetă preluată direct de pe strada Gârlei (prietenii ştiu de ce!), rețetă care conține, nici mai mult nici mai puțin, decât un sfert de cană de ulei de măsline. Evident, rețeta fusese trimisă de D-zeu, poporului evreu, înainte ca acesta să trebuiască să meargă pe jos timp de patruzeci de ani, în fiecare zi, prin deşert. Cât de adecvată este ea stilului de viață modern, cât de bine se integrează ea alimentației noastre cotidiene nu sunt teme care par să-l preocupe pe autor. Important e că vine de la D-zeu, ca şi Potopul, distrugerea Sodomei şi Apocalipsa.