Crăciun fericit!

Din Buletinul Informativ al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Volumul 9, 1938:

“Ca să faci pâine este nevoie de făină, sare, apă şi maia. Dar mai trebuie şi pricepere şi puţină osteneală. Făina de grâu trebuie păstrată în saci, la loc uscat şi răcoros. Altfel trage umezeală şi se face cocoloşi. Dacă umezeala este prea mare, făina mucezeşte şi nu mai esţe bună de mâncat. Făina trebue cernută ca să nu aibă în ea boabe de grâu nemăcinate, bucăţi de sfoară dela saci, paie ori alte gunoaie.”

A fost o vreme când era greu să mănânci o pâine curată:

Andrei Oișteanu, în lucrarea: Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură (Ed. Polirom, 2014), dedică mai multe pagini toxicelor psihotrope care au ca vector cerealele și produsele derivate din acestea. Aflăm astfel, că într-o vreme în care principala cereală folosită pentru obținerea pâinii era secara (grâul și derivatele sale fiind folosite cu precădere pentru obținerea produselor rituale), intoxicațiile cu ergot (Claviceps purpurea) erau destul de frecvente.

Consemnat în secolele 15 – 18 în toată Europa Centrală, ergotismul, s-a mai numit și Focul Sfântului Anton (ignis sacer), după protectorul bolnavilor, Sf. Anton cel Mare. Intoxicarea voluntară cu ergot, datorită efectelor sale afrodisiace, apare în poemul Tristan și Isolda sub forma unui ingredient denumit „licoarea dragostei”, o băutură pe bază de vin. În secolul XX din ergot va fi izolat LSD-ul una dintre cele mai psihotrope substanțe cunoscute.  La români, intoxicațiile cu ergot se datorau și consumului de secărică, o băutură alcoolică obținută prin fermentarea secarei. Consumul acesteia era destul de extins în condițiile în care, până la Pacea de la Adrianopol, accesul la grâul produs în țară era relativ dificil datorită monopolului pe recoltele românești instituit de Imperiul Otoman.

Înainte ca tehnologiile de cultură sau cele de precurățire a recoltelor înainte de însilozare să evolueze suficient pentru a asigura eliminarea buruienilor sau a semințelor toxice produse de acestea, erau frecvente intoxicațiile cu alcaloizi derivați din neghină. Neghina este asimilată în tradiția biblică cu Diavolul. Planta trebuia plivită din culturi și arsă pentru a nu putea infesta din nou pământul. Efectele psihotrope ale neghinei erau cunoscute din Antichitate. Vorbește despre ele Pliniu cel Bătrân în a sa Naturalis Historia: „când ajunge în pâine, provoacă amețeli”. Efectele consumării semințelor a lăsat inclusiv urme etimologice: numele popular al plantei în limba franceză este „ivresse” (ebrietate), iar în italiană „capogirlo” (amețeală).

În cultura populară românească neghina este asociată cu gâlceava și agitația: „În leagăn mi-ai pus neghină/Să nu am în veci hodină” spune un cântec din folclorul transilvan. Expresia „a semăna neghină” este similară cu „a provoca discordie, iar Cantemir în Istoria ieroglifică echivalează românescul „neghină” cu elinescul „zizanie”, importat în limba română sub forma „zâzanie” sau chiar „zânzanie”.

O serie de documente bisericești din secolul  al XIX-lea recomandau românilor să nu mănânce pâine „necoaptă bine” sau obținute din „bucate crude, cu săcară sau neghină amestecate”. Inclusiv literatura română a preluat în versuri problema agriculturii românești din acel secol și simbolistica asociată neghinei. Ne amintim de versurile lui Alecsandri din Hora Unirii (1856): „Iarba rea din holde piară!” pentru ca să „Piară duşmănia-n ţară!/ Între noi să nu mai fie,/ Decât flori şi omenie”

În fine, Ion Creangă folosește în Amintiri din Copilărie o vorbă populară similară versurilor de mai sus: “vrajba dintre noi să piară și neghina din ogoare”.

Câteva recomandări  de citit pentru zilele libere de sărbători:

Care este pluralul făinii? Făini, făinuri… o întreagă discuție. O poveste de Crăciun poate fi și cea a spicului de grâu. Făina este singura zăpadă care ne hrănește. Când nu ai zăpadă merge și un om de făină.

Câteva proverbe și vorbe de duh cu făină:

Din sacul de făină, oricât l-ai bate, tot făină iese (armenesc). Când e sare, nu e făină, când e făină, nu e sare, şi când le împreună pe toate, iese apa în vatra focului (românesc). Pe vorbă nu-ţi dă nimeni făină (Balzac). Nu macini, n-ai făină (grecesc). Nechibzuitul vântură făină (românesc). Am cernut făina, am atârnat ciurul (armenesc). Din făina cerşită, nu poţi face aluat (armenesc). Altă făină se macină acum la moară (românesc). Cine fuge de moară, nu macină făină (grecesc). Cine macină făină, are părul albit (armenesc). Fiecare grăunte are făină, dar are şi tărâţă (românesc). Făina dracului se preface toată în tărâţe (românesc). Nerodul frământă făina cu picioarele şi lutul cu mâna (românesc). Vrea să fie şi grâul scump şi făina ieftină (românesc). Care mai e rostul să stai de pază, când câinele a mâncat făina? (indian) Ştie Dumnezeu al cui e sacul cu făină şi podul cu slănină (românesc). Liniştea te ajută să compui poezii la fel cum făina te ajută să faci pâine (Pablo Neruda). Nu a fost niciodată făină fără tărâţe, nici alună fără coajă, nici grâu fără paie, nici om fără defect (italian). Matematica seamănă cu o moară: dacă veţi turna în ea boabe de grâu, veţi obţine făină, dar dacă veţi turna în ea tărâţe, tărâţe veţi obţine (Huxley). Cunoașterea este făina, dar înțelepciunea este pâinea (Austin O’Malley). În moara lui Dumnezeu chiar și pleava devine făină (Isaac Bashevis Singer).