De ce pleacă Nestle din România?

Probabil, pentru mulți, decizia companiei Nestle de a-și închide fabrica de la Timișoara a părut o știre șocantă. Nestle produce în România de 19 ani, după ce au preluat fabrica de napolitane a fraților Banu în care se producea poate cel mai de succes brand alimentar postedembrist, napolitanele Joe. Cantitățile produse la fabrica din Timisoara au crescut continuu. Performanțele comerciale anunțate de companie în ultimul timp nu sugerau o astfel de decizie: pentru primele 9 luni ale anului 2018 cifrele raportate de companie indicau o creștere de 11 % a vânzărilor. Oricum, peste performanțele globale anunțate de companie. Mai mult, Nestle a investit continuu în extinderea rețelelor comerciale, strategia abordată de companie sugerând că nu este deloc interesată să părăsească piața românească. În plus, Nestle a trecut pe piața românească și prin perioade mai proaste, dar a rezistat aici chiar daca alte companii au decis să-și mute producțiile în țări vecine : Poiana a plecat în Bulgaria, Sab Miller s-a mutat

Decizia companiei afectează, prin urmare, doar capacitățile de producție. Intenția companiei este de a muta productia în Ungaria, țară considerată astfel mai atractivă din punct de vedere a condițiilor oferite decât România. Nu este primul caz în care alte țări din regiune sunt considerate mai competitive, anul trecut Volkswagen a ales Turcia (și țineți minte ce tensiuni politice formidabile descriu relația dintre Turcia și Germania în era Erdogan) pentru a produce modele Skoda și Seat, iar în trecutul recent Audi și Mercedes au ales, deasemenea, Ungaria!

” Închiderea unităţii de producţie din Timişoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunţite şi după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé  îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum şi deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opţiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noştri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajaţii noştri”. explică Leszek Wacirz, country manager Nestlé România, decizia transferării producției în Ungaria.

Ceva le pute urât în spațiul carpato-danubiano-pontic investitorilor! Iar, reacția autorităților sunt penibile:

• controale intempestive de la Inspectoratul Teritorial al Forțelor de Muncă pentru a vedea daca Nestle respectă legislația concedierilor colective (salarii compensatorii). Nestle nu și-ar putea permite să acționeze altfel atunci când părăsește 900 de foști salariați pentru că este parte a unor standarde de etică socială care i-ar bloca accesul pe principalele piețe occidentale. Dacă ar mima chiar și intenția unei iresponsabilități de tipul acesta rezultatele ar fi catastrofale, tocmai pentru că lanțurile moderne de retail au devenit atente la chestiunile de etică socială abordate de cei care le produc mărfurile pe care le vând (câte ore lucrează muncitorii? sunt folosiți copii? ce drepturi legate de reapaos există? au un număr suficient de zile de concediu? etc)
• primarul Nicolae Robu consideră că nu este nici o problemă: șomajul în Timișoara este mai mic de 1 %, iar angajații disponibilizați vor fi recuperați imediat de alte sectoare de activitate. Greșit! Nestle pentru România nu a însemnat doar forță de muncă. Nestle a impus standarde de calitate, a adus know how și a permis conexiuni pentru piețele locale ale industriei agroalimentare cu cea mai intensă și extinsă rețea de cercetare și dezvoltare din domeniul industriei alimentare din lume. Nestle a format profesioniști pe care școlile noastre universitare nu au infrastructura didactică și tehnologică să-i formeze.

Plecarea Nestle este o pierdere semnificativă pentru industria alimentară românească și se produce din același motiv simplu pentru care toate firmele din domeniu ar fi dispuse să plece dacă ar avea capacitatea financiară să-și translateze producția în altă parte: creșterea mult prea rapidă a costurilor în raport cu creșterea veniturilor. Creșterea costurilor este determinată pe de o parte de politicile guvernamentale tot mai nătânge (creșterea artificială a salariului minim, taxarea activelor și nu a valorii adăugate create prin utilizarea acestora, politicile anti-naționale ale statului în domeniul energetic care conduc la creșterea prețurilor pentru toată lumea și nu în ultimul rând de corupția endemica prezentă în toată ființa statului, însoțită de o funcționarocrație obtuză.