În ultimii ani m-am întrebat dacă, nu cumva, președinții Autorității Nationale pentru Protecția Consumatorului sunt selectați dintr-o lungă listă de „glumeți”. Modul în care această autoritate a ajuns să reglementeze prin „ordine ale președintelui” peste legislația europeană în vigoare, coroborat cu lipsa totală de reacție a patronatelor sau agenților economici, mi se pare chiar de Zona Crepusculară!
De exemplu, așa zisa legislație legată de aluaturile congelate și produsele derivate din ele are o mulțime de incompatibilități cu Regulamentul European 1169/2011 privin etichetarea produselor alimentare. În raport cu acesta, toate aceste „ordine” ar trebui să aibă doar caracter de recomandare, iar inspectorii acestei instituții ar trebui să se abțină să dea amenzi sau să oblige operatorii economici la modificări de rețete sau etichete.
Dincolo de întrebarile filozofice de genul „dacă prin congelare un produs alimentar devine toxic, atunci de ce ne putem naște din spermă congelată, ba chiar putem fi vindecați pe parcursul vieții noastre prin folosirea unor celule stem prelevate și congelate ulterior? Poate congelarea să fie mai putin dăunătoare unor celule vii în raport cu un produs alimentar care, vai mama lui, este departe de această complexitate?” se pune întrebarea firească dacă nu cumva legiferarea s-a făcut doar pentru că ANPC chiar dorea să-și extindă sfera de competență în care putea să dea amenzi, iar producătorii tradiționali din panificație (cei care tac) s-au simțit protejați în fața unui tăvălug tehnologic care le amenința afacerile?
Mă rog, ANPC vrea să treacă la nivelul următor și să legifereze un soi de „mistery shopping” prin care să controleze agenții economici. Chestiunea este vădit anticonstituțională și în dezacord profund cu o mulțime de principii elementare de drept. Orice autoritate de stat, fie că are rol de reglementare sau control nu poate avea decât un rol obiectiv în relația cu o anumită piață. Rolul oricărei autorități de control este acela de „a constata”, de unde și numele celebrului „Proces Verbal de Constatare”. În momentul în care ea se transformă în participant activ la o tranzacție își pierde automat și rolul obiectiv. Nu poti fi client și agent constatator în același timp! Cum poate dovedi în fața instanței, inspectorul ANPC, deghizat în client, că nu l-a provocat pe agentul economic să greșească? Cum ar fi să-ți pună cătușele pentru dare de mită tocmai polițistul care ți-a sugerat să-i dai mită?
Autoritatea respectivă a strâns proba sau a produs-o? Legislația românească și practica judiciară care decurge din ea este foarte clară în privința acestui gen de sofism pe care încearcă să-l implementeze ANPC-ul: nu există nici o șansă ca un judecător normal la cap să condamne sau să mențină vre-o sancțiune pe astfel de probe!
De ce ANPC-ul produce astfel de propuneri legislative, iar agenții economici și patronatele nu au nici o reacție? Pentru că în România o multime de legislație proastă este menită să apere doar interesul de conjunctură al cuiva, iar implementarea ei este posibilă doar pe seama naivității și lipsei de simț juridic al cetățenilor!
Îmi vine în minte un exemplu din anii ’90. Sora mea avea un magazin, iar la un desant al inspectorilor OPC (pe vremea aia) s-a constatat că oțetul preambalat pe care-l vindea, nu avea 9 grade Turner, ci 6! A urmat fireasca amendă plătită de sora mea fără să crâcnească. O mulțime de producători din industria alimentară sunt amendați, în continuare, prin același procedeu, pentru probleme de etichetare sau de denumire a produsului alimentar, care le aparțin de fapt, furnizorilor acestora! E corect? Nu! E de departe cel mai mare abuz pe care statul român îl face printr-o instituție a sa pe o piață pe care o controlează! Iar
logica e simplă: dacă la mine a ajuns un produs care nu corespunde unui criteriu pe care-l invoci este tocmai pentru că tu nu ți-ai făcut treaba! Eu am fost cumpărător de bună credință, tocmai pentru că m-am bazat pe faptul că achiziționez de pe o piață reglementată și controlată! Nu poți da amenzi pentru chestiuni care nu se află în zona mea de decizie și responsabilitate. Dacă m-ai amendat pe mine pentru că oțetul are 6 grade, nu poți să-l amendezi și pe producător, pentru că aceiași faptă nu poate fi pedepsită de două ori! Așa că fă ceea ce trebuie și apucă problema de acolo de unde o poți rezolva! Nu da 100 de amenzi pentru aceiași faptă, doar pentru că te-ai prins tu că oricine folosește oțet de la „producătorul X” are această problemă, iar oamenii nu vorbesc între ei! Procedeul acesta poate că te ridică în statisticile oficiale, dar nu-l va apăra cu adevărat pe consumator și nu vei avea niciodată prieteni exact în zona prin care ai putea să îmblânzești și să controlezi cu adevărat piața!
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns