Hai să vedem și o opinie din perspectivă ecologică. Am punctat aici ideile mai multor oameni de știință de la diverse instituții legate de controlul bolilor din Statele Unite, publicate sub titlul “Escaping Pandora’s Box — Another Novel Coronavirus”, la sfârșitul lunii trecute, când SARS-CoV-2 nu fusese declarată încă o pandemie.
Aceștia compară premisele actuale cu cele ale epidemiei de gripă spaniolă din 1918, despre care spun că a fost “ cel mai mortal eveniment din istoria umană (peste 50 de milioane decese, echivalent 200 de milioane raportat la populația mondială de astăzi). Timp de mai bine de un secol, pandemia de gripă spaniolă a fost un reper față de care a fost măsurat impactul tuturor celelalte pandemii și apariții ale diverselor boli. Articolul este un pic mai pesimist, dar merită citit până la capăt, pentru că ridică ștacheta înțelegerii pericolului în care ne aflăm.
Secvențele ARN ale SARS-CoV-2 seamănă îndeaproape cu cele ale virusurilor care infectează fără simptome evidente liliecii, iar informațiile epidemiologice disponibile până acum suspectează că avem de-a face cu un virus provenit de la liliac care infectează specii de animale neidentificate vândute în piețele de animale vii din China. Genul acesta de zoonoze a mai fost observat recent, de exemplu SARS-ul (sindrom respirator acut sever) provocat de un coronavirus provenit de la lilieci în 2003. Și acela a fost foarte aproape de a provoca o pandemie, dar atunci, ori reacțiile națiunilor lumii au fost mai adecvate, ori am avut mai mult noroc.
După 17 ani trebuie totuși să reflectăm asupra faptului că în lumea noastră aglomerată de 7,8 miliarde de oameni, o combinație de comportamente umane alterate, schimbări de mediu și mecanisme inadecvate de sănătate publică globală transformă cu ușurință virusurile obscure în amenințări umane existențiale. Am creat un ecosistem global, dominat de oameni, care servește ca loc de joacă pentru apariția și schimbarea de gazdă a virusurilor animale, în special a virusurilor ARN predispuse la erori, ale căror rate de mutație ridicate, pe parcursul a milioane de ani, le-au înzestrat cu oportunități pentru a se adapta la noi gazde în ecosistemele noi. Genomul speciei umane a necesitat 8 milioane de ani ca să evolueze cu 1%. Multe virusuri ARN animale pot evolua cu mai mult de 1% în câteva zile.
Nu este dificil să înțelegem de ce vedem din ce în ce mai des apariția de zoonoze virale.
De fapt, astfel de drame se joacă în tacere de mai bine de un mileniu în cazul gripei pandemice, care începe cu viruși ale unor păsări de apă sălbatice care suferă mutații în oameni și apoi devin capabili de a se transmite de la om la om. Prin urmare, un virus de pasăre devine un virus uman. Apariția coronavirusului are o traiectorie diferită, dar principiile sunt similare: SARS, sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și Covid-19 îsi au toate originea, aparent în virusurile caracteristice unor specii de lilieci. Paralelele dintre cele două virusuri SARS (cel din 2003 și COVID 19) sunt izbitoare, inclusiv originea în specii de lilieci și tranzitul prin animalele vândute pe piețele de animale vii, ca punct de acces direct la mulțimile de oameni. Astfel de piețe de animale vii au dus, de asemenea, la epizootii aviare cu cazuri fatale de epidemii locale, sau apariția de virusuri gripale adaptate la păsări de curte, cum ar fi H5N1 și H7N9. Astfel, o practică culturală umană într-o țară populată a dus recent la două coronavirusuri aproape pandemice și mii de cazuri internaționale grave și fatale de „gripă aviară”.
Dar acestea nu sunt singurele exemple de apariții mortale virale asociate comportamentelor umane. HIV își are originea la primate și a fost răspândit în Africa prin practicile sexuale de pe rutele de camioane care susțin comerțul continental. Originea Ebola rămâne incertă, dar în 2014-2016 virusul s-a răspândit exploziv în Africa de Vest în asociere cu frica și secretomania, infrastructura și sistemele informaționale inadecvate și practicile de îngrijire și îngropare nesigure. Cazurile de arenavirusuri care provoacă febra hemoragică argentiniană și boliviană sunt asociate cu practicile agricole, iar febra hemoragică boliviană a fost răspândită în Bolivia prin construirea de drumuri care au favorizat migrația rozătoarelor gazdă. În Asia de Sud-Est, virusul Nipah a apărut de la lilieci în urma intensificării creșterii porcilor domestici într-un punct fierbinte cu o biodiversitate bogată în specii lilieci. Monkeypox-ul uman a apărut în Statele Unite din cauza expansiunii comerțului internațional cu animale sălbatice. În anii 1980, țânțarii Aedes albopictus au fost raspanditi la nivel mondial de către oameni; în 2014 și 2015, am avut pandemii ale virusurilor chikungunya și Zika purtate de tânțarii acestor specii.
Epidemii majore asociate cu aglomerația umană, mișcarea și inadecvarea sanitară au mai avut loc în trecut, fără a se răspândi la nivel global – de exemplu, pandemiile interregionale de ciumă din secolele 6, 14 și mai târziu, pandemii gripale începând din secolul al IX-lea, pandemii de holeră la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX. Când pandemiile cu adevărat globale au devenit comune – de exemplu, gripa în 1889, 1918 și 1957 – au fost răspândite pe plan internațional pe calea ferată și transportu fluvial. Apoi, în 1968, gripa a devenit prima pandemie răspândită prin călătoriile aeriene și a fost urmată curând de apariția conjunctivitei hemoragice enterovirale acute răspândită între aeroporturile internaționale. Aceste evenimente au apărut în epoca modernă, în care orice boală care apare oriunde în lume poate apărea a doua zi în curtea vecinului nostru. Am ajuns la acest punct din cauza creșterilor continue ale populației umane, aglomerației, mișcării umane, modificării mediului și complexității ecosistemice legate de activitățile și creațiile umane.
Prevenirea și controlul viitoarelor evenimente pandemice rămâne o prioritate globală. Este Covid-19, o reluare a epidemiei din 1918? Deși nu am fost „martori” la începutul pandemiei din 1918, există dovezi care sugerează că, oriunde a început acea epidemie, s-a răspândit în mod silențios în întreaga lume, provocând în mare parte cazuri ușoare, dar și o mortalitate de 0,5 până la 1% sau mai mare. Apoi, a explodat brusc în centrele urbane aproape peste tot în același timp, făcându-și o intrare dramatică. Recunoaștem acum stadiile incipiente ale apariției Covid-19, sub forma creșterii și extinderii geografice a numărului total de cazuri și există similitudini alarmante între cele două emergențe ale bolilor respiratorii. La fel ca gripa pandemică din 1918, Covid-19 este asociată cu răspândirea respiratorie, există un procent nedeterminat de persoane infectate cu cazuri presimptomatice sau asimptomatice care transmit infecție către alții și o rată mare de deces.
Efectuăm acțiuni rapide de sănătate publică pentru a preveni propagarea epidemiei, inclusiv izolarea pacienților și a contactelor pentru a preveni răspândirea secundară. Dar aceste acțiuni vor fi adecvate? Majoritatea experților sunt de acord că astfel de măsuri nu ar fi putut împiedica pandemia de gripă din 1918. De fapt, în secolul trecut nu am fost niciodată în măsură să prevenim răspândirea completă a gripei la nivelul comunității, chiar și cu vaccinare și medicamente antivirale. Problema este că majoritatea cazurilor de gripă sunt fie asimptomatice, subsimptomatice, nediagnosticate sau transmise înainte de debutul simptomelor. Putem să ne descurcăm mai bine cu SARS-CoV-2, un virus cu o perioadă de incubare, probabil, mai lungă, dar cu un raport încă nedeterminat între cazurile simtomatice și cele asimptomatice și o rată necunoscută a răspândirii asimptomatice? Răspunsul la această întrebare este esențial, deoarece fără capacitatea de a preveni o astfel de răspândire, vom trece un prag în care prevenirea pandemiei devine imposibilă. Și nu vom ști că am ajuns acolo până nu este prea târzi
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns