Primele măști: cum arătau doctorii din evul mediu pe timpul pandemiei

Primele măști au apărut pe fețele doctorilor tot în timpul unei pandemii. Este vorba de ceea ce știm acum sub numele de Moartea Neagră, o epidemie de ciumă care a măturat între 1348 și 1359, populații întregi din zonele temperate ale emisferei nordice (se estimează că a pierit 30 % din populația Europei și un procent însemnat din cea a Asiei). Tot acelei perioade, ba chiar italienilor, le datorăm și ideea de carantină. Cuvântul „carantină” provine din forma dialectică venețiană a italianului quaranta giorni, însemnând „patruzeci de zile”. Acest lucru are la bază obiceiul izolării timp de 40 de zile a navelor și a echipajelor acestora ca măsură de prevenire a ciumei. Dezastrul de atunci a determinat guvernele să stabilească măsuri de izolare pentru a preveni eventualele epidemii. Un document din 1377 prevedea că, înainte de a intra în statul Ragusa (actualul Dubrovnik), noii veniți trebuiau să petreacă 30 de zile (un trentin) într-un loc izolat (inițial câteva insule din apropiere) timp în care erau monitorizați pentru a vedea dacă dezvoltă simptomele ciumei. În 1448 venețienii au prelungit perioada de așteptare la 40 de zile, ceea ce a fost chiar o decizie înțeleaptă pentru că în conformitate cu estimările medicale moderne, ciuma bubonică avea o perioadă de 37 de zile de la infecție până când determina moartea ( acum boala se tratează ușor).

Obiceiul doctorilor de a fugi din calea bolii exista și pe atunci, de fapt, puținii care mai rămâneau să țină piept epidemiilor încercau să se protejeze cum puteau, cu atât mai mult cu câț medicina vremii era un amestec de observații empirice și superstiții. Așa că ei au inventat o mască sub forma unui cap de pasăre în ciocul căreia îndesau tot felul de ierburi aromatice despre care ei credeau că anihilează „aerul rău”. Masca avea găuri pentru ochi acoperite cu stică roșie pentru a descuraja deochiul. Celelalte accesorii puteau include un palton lung până la glezne, uns cu ceară sau grăsime, doldora pe interior de tot soiul de amulete stranii care conțineau sânge uscat și broaște râioase stranii. Un baston din lemn îi permitea doctorului să-și exercite simțul tactil la distanță, fie pentru a „analiza” viabilitatea unui bolnav, fie pentru a-i ține departe pe bolnavii deznădăjduiți care s-ar fi apropiat de el. Costumul a impresionat atât de mult cultura populară încât, cel puțin masca, a devenit una dintre cele mai folosite în timpul Carnavalului de la Veneția și astăzi.