Nu lăsați veșnicia să moară la Muzeul Satului

Pentru a stăpâni o meserie trebuie neapărat să cobori în infernul ei. Trebuie să speli vase și să cureți legumele pentru a le învăța textura și aroma dacă vrei să devii un bun bucătar. Un bun șofer va ști foarte bine fiecare piesă dintr-un motor și poate a avut privilegiul să învețe să desfacă și să pună la loc unul. Scriu asta pentru că educația noastră se bazează prea mult pe eliminarea acestui infern al meseriilor noastre, infern care, de fapt, a creat marii profesioniști pe care-i admirăm pentru că au schimbat lumea.  Infernul meseriilor este înlocuit cu mașini de spălat vase, de curățat legume, iar foștii ucenici ies de pe băncile școlii direct ingineri sau “chefi” fără a stăpâni niciodată elemente esențiale din care este alcătuită tehnologia pe care ar trebui să o domine.

La asta ar trebui să ne gândim atunci când, citind acest articol extraordinar din DoR, vă veți mira poate că un informatician macină grâu pe o moară cu pietre și că eu pot să admir această afacere: ea conservă bazele ancestrale ale meseriei noastre, păstrându-i inclusiv sensul economic într-un trend general în care orice infern al meseriei (care implică prelucrare, manufactură) este expediat prin contracte de lohn în infernul geografiei (în țari sărace, cu mână de lucru ieftină). Într-o țară cu râuri repezi la munte sau vânturi aproape permanente în Dobrogea, numarăm pe degete morile vechi care au rămas. În orașul meu natal, Tulcea, nu mai există nici o moară de vânt, deși la începutul secolului trecut erau zeci. În toată Dobrogea, nu mai există nici o moară de vânt funcțională din cele 693 (majoritatea in partea de nord) câte erau la 1900.

Preluare de la Nicolae C. Ariton, blogul Misterele Dunarii

Păstrarea acestor tradiții e mai facilă acum decât altădată în climatul economic actual în care își fac loc concepte de genul creerii de lanțuri scurte de aprovizionare pentru consumatori. Ce poate fi mai scurt ca filieră decât meșteșugul tradițional sau adaptarea lui la anumite exigențe moderne? Ar fi un câștig inclusiv pentru landscape-ul ecologic și economic local: o moară de vânt poate fi spectaculoasă și dacă macină făină, nu numai dacă produce curent electric.  Poate însemna ceva pentru turismul local să recreem măcar cu titlu de exemplificare modul în care arăta un loc înainte de industrializare.

Aș fi încântat dacă am putea privi aceste lucruri și dincolo de perspectivele economice acute, în sens istoric și cultural: industria de morărit românească nu a putut salva moara lui Assan, locul în care a început, de fapt, industrializarea României. Să încercăm să salvăm măcar morile tradiționale pe care le mai avem, înțelegând prin salvare nu mutarea lor în locul în care moare la noi veșnicia aia născută la sat, adică la “muzeul satului”, ci încercând să le menținem sensul economic de mici producători de făină, integrați în peisajul economic si turistic local.

2 gânduri despre „Nu lăsați veșnicia să moară la Muzeul Satului

Adăugă-le pe ale tale

  1. D-l ING va stimez foarte mult
    Doresc să vă întreb un singur
    lucru știți foarte bine.
    Morari și Brutarii nu au o Carte de Tehnologie cu Utilaje Noi
    Mai bine spus ce e Nou.
    RUGĂMINTEA MEA PUTINI
    SPECIALIȘTII PE CARE AVEM
    SA EDITATI O TEHNOLOGIE
    NOUA ȘI PETRU PUTINI MORARI. BRUTARII. CARE MAI IUBESC A SE JUCA CU GRÂU ȘI FAINA… Va Mulțumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: