Se împlinesc astăzi 91 de ani de la Joia Neagră, cea mai mare prăbușire bursieră din istoria Statelor Unite, urmată de o lungă criză economică ce a măturat lumea. Consecințele crizei economice au fost atât de grave încât o mulțime de oameni au fost privați de accesul la bunuri de strictă necesitate, de la hrană până la îmbrăcăminte. Creativitatea, spiritul de sacrificiu și educația gospodărească a femeilor americane au cântărit greu în supraviețuirea familiilor din acea vreme.
Încă din secolul ’19 gospodăriile familiilor din America de Nord practicau sporadic valorificarea ambalajelor textile, în care le erau furnizate diverse produse agricole procesate, în diverse obiecte de lenjerie sau îmbrăcăminte. Inspirat de acest obicei, practicat cu titlu de excepție, Asa T. Bales, un muncitor din Missouri, va patenta în 1924 ideea unui ambalaj creat special pentru a putea fi folosit ulterior pentru a croi o îmbrăcăminte. În 1925, acesta vinde patentul unei mori, George P. Plant Milling din St. Louis, Missouri, care fabrica făina ambalată în saci Gingham Girl. Gingham Girl este și astăzi un brand recunoscut în Statele Unite, mai degrabă pentru producția de îmbrăcăminte decât pentru cea de făină.
Când criza economică din anii ’30 s-a accentuat, fenomenul reutilizării sacilor de făină pentru producerea de îmbrăcăminte și lenjerie a luat o asemenea amploare încât chiar morarii americani s-au întrecut în a le oferi clienților faina în saci de bumbac imprimați cu o varietate mare de modele.
S-a ajuns până acolo încât sacii de făină aveau instrucțiuni specifice legate de modul în care în care putea fi ștearsă de pe ei caseta cu detaliile produsului și producătorul. Descrierile vremii spun că erau suficienți patru saci de făină pentru a croi rochia unei femei adulte. Potrivit unui istoric al modei din vremea aceea „în 1927, trei metri de percal de bumbac cu imprimeu de rochie (cantitatea tipică de țesătură necesară pentru o rochie adultă de dimensiuni medii) costa șaizeci de cenți dacă erau achiziționați din catalogul Sears și Roebuck. Trei metri de articole de îmbrăcăminte Gingham costau patruzeci de cenți. Trei metri de ambalaj gingham de calitate folosit pentru sacii Gingham Girl Flour de la George P. Plant Milling Company puteau fi recuperați după utilizarea a doi sau trei saci de făină de o sută de kilograme”
Sursele vremii spun că puteai recunoaște pe stradă membrii unei familii în funcție de croiala și țesătura din care erau făcute hainele lor.
Bunicele revistelor de bricolaj de astăzi se întreceau în a publica sfaturi despre cum poate fi transformat sacul de făină în cele mai neobișnuite lucruri: de la poșete, până la cearceafuri și fețe de pernă.
S-a ajuns la asemenea grozăvii că anumiți clienți, instigați probabil de soții foarte vehemente, nici măcar nu mai erau interesați de calitatea mărfii, ci căutau, mai degrabă, anumite caracteristici ale amabalajului: „Cu ani în urmă clienții obișnuiau să ceară tot felul mărci speciale … acum vin și mă întreabă dacă am un produs într-un ambalaj care corespunde unui ou piure într-un percal înflorit. Nu este natural” se plângea un proprietar de magazin din epocă.
Trendul a ținut pe tot parcursul anilor’30 și a disparut în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când morarii americani au început să-și ambaleze produsele în saci de hârtie datorită raționalizarii bumbacului, important pentru susținerea efortului de război al țării. În 1946, 1.200.000 km de țesătură de bumbac au fost utilizați pentru ambalarea mărfurilor agroalimentare în saci, reprezentând 8,0% din producția de produse de bumbac și 4,5% din consumul total de bumbac din SUA.
Așa cum am arătat mai sus, valorificarea sacilor de ambalaje în materiale pentr obtinerea de îmbrăcăminte a marcat cultura populară americană, iar influența acestui obicei este resimțită și astăzi. Muzeul Smithsonian a retinut pentru una din colecțiile sale o astfel de rochie creată în 1959 de către Dorothy Overall din Caldwell, Kansas, pentru un concurs sponsorizat de Consiliul Național al Bumbacului și Asociația Producătorilor de Genții Textile.
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns