Peripețiile instalării primului motor cu abur la București

Așa cum am mai scris în trecut primul motor cu aburi a fost instalat în 1853 la Moara lui Assan din București. Moara lui Assan era reprezentată la vremea aceea de o mică presă de ulei actionată manual și de câteva pietre de moară puse în mișcare prin tracțiune animală. George Assan a intuit potențialul  imens pe care mecanizarea îl va aduce afacerilor sale fiind din acest punct unul dintre puținii vizionari pe care industria noastră i-a avut.

Motorul cu aburi a fost comandat la firma Siegel din Viena. Transportul acestuia de la Viena la Giurgiu s-a făcut pe Dunare și a durat 2 săptămâni. Dificultățile au început abia atunci când motorul a pupat pământul românesc. Din cauza infrastructurii proaste, nepregătite pentru debarcarea unui “monstru” de 7 tone, drumul de la Giurgiu la București a fost făcut în 4 săptămâni. Au trebuit să se refacă sau să se consolideze toate podețele pe care trecea transportul. Acolo unde drumul era în stare proastă se puneau înaintea transportului scânduri groase care erau apoi recuperate și mutate mai înainte. În tot acest timp, în Colentina, se lucra la coșul de evacuare al mașinii care era proiectat să aibă 24 metri înălțime. Un fel de zgârâie nori pentru Bucureștiul din vremea aceea. Dar nici nu ajunsese bine la 10 m înălțime construcția că iată, reprezentanții primăriei s-au și repezit să oprească lucrarea sub pretextul că “ce, o să ajungă până la cer?” Abia cu multe stăruinți și intervenții a reușit să repornească și să termine sărmanul Assan construcția coșului.

Odată pusă în funcțiune mașinăria ea a devenit repede un punct de atracție pentru bucureșteni, nu însă și pentru brutarii din localitate care văzând coșul scuipând atâta fum și-au pus în gând că în interior se petrecea un lucru necurat, iar faina ieșea pesemne arsă. Așa de mare era habotnicia că mulți brutari refuzau să-și macine grâul la Assan chiar și pe gratis. Atmosfera din jurul motorului infernal al lui Assan a fost descrisă feeric în „Suflet candriu de papugiu”, cartea regretatului Radu Anton Roman: „Rotea ca pe nimica presele grele de ulei şi pietrele de măcinat. „Vrăjitorie!“ se cruceau gemând bieţii lucrători, privind năuci cum le fură fierul pâinea (a naibii potrivire!), „Posada necuratului!“ scuipau în sân babele, ascultând de pe treptele bisericii Sfântu` Dumitru şuieratul gros al hornurilor de fontă

Nebunia a durat până în prima iarnă, când vicisitudinile vremii au început a lucra pentru Assan. Toate morile vechi, acționate de apă, au fost trase pe dreapta atunci când râurile și pârâiașele din oraș au înghețat. Spectrul falimentului, dar și neliniștea urbei înfometate au fost suficiente pentru ca toți brutarii să renunțe la superstiții și inhibiții și să de fuga la moara cea nouă pentru a cere să li se macine faina.

Personalul care lucra în moară era neexperimentat așa că greșelile și chiar accidentele erau destul de frecvente, țintuindu-l într-un stress continuu pe sărmanul Assan. Atunci când a apărut prima stricăciune la motor reparatia a fost efectuată de potcovarul palatului, alternativa cu trimisul piesei defecte la Viena însemnând oprirea morii pe o perioadă de cel putin două luni. Epuizat poate de îngrijirea primului monstru de metal din industria noastră, asemeni oricărui creator care devine victima propriei creații, Assan moare la numai 45 de ani. Pe piatra lui funerară de la cimitirul Bellu a stat scris “Introducătorul primei mașini cu abur în Industria Română”

George Assan (1821 – 1866)

Din fericire Assan își luase de nevastă o femeie strașnică care a preluat frâiele afacerii pe care a administrat-o bine până când copiii lor au crescut și și-au terminat școlile din străintate. Fii lui Assan vor prelua afacerea pe la 1884 și o vor moderniza radical transformând-o într-o adevărată industrie integrată: pe locul respectiv avea să functioneze, pe lângă moara de grâu care măcina acum 7 vagoane în 24 de ore, o fabrică de de uleiuri vegetale care putea procesa 2 vagoane de oleaginoase și o fabrică de lacuri și vopsele care folosea ca materie primă o parte din produsele de la fabrica de uleiuri.

*imaginea Morii lui Assan din vremurile ei bune este preluată din cartea lui Frederic Dame, Bucureștiul la 1906

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: