A făcut furori săptămânile trecute știrea că Autoritatea Europeană de Reglementare a Alimentelor a aprobat folosirea în alimentație a lăcustelor atât ca atare cât și ca ingredient. Aprobarea vine după ce, în ultimii ani, pe piața europeană și-a făcut loc inclusiv pâinea cu făină de lăcuste. Pentru multă lume folosirea insectelor sau produselor derivate din acestea în alimentatie echivalează cu trecerea unei linii roșii în ceea ce privește puritatea hranei occidentale și nu puțini au fost cei care au folosit știrea pentru a sufla un pic în velele euroscepticismului. Trebuie să găsim o soluție să oprim genul acesta de legiferări până când mâncatul lăcustelor nu va deveni obligatoriu, nu? De partea celaltă a baricadei sunt însă cei care cred că integrarea în alimentația occidentală a ingredientelor noi pe care ni le oferă natura reprezintă o soluție pe termen lung care va evita foametea în contextul creșterii demografice. În plus, mulți văd aceste ingrediente ca sursă de proteine și compuși bioactivi noi care să compenseze în mod corespunzător reducerea consumului de carne, responsabil și el, parțial, de încălzirea globală.
Dincolo de aspectele legate de valorile etice și culturale pe care fiecare dintre noi le atribuim hranei rolul acestui articol este acela de a informa cititorii noștri că folosirea lăcustelor în fabricarea pâinii nu este o găselniță nouă și că nu are neapărat legătură cu valorile Uniunii Europene. De exemplu, într-un articol publicat în ziarul România liberă la 1885 referitor la ce mai puneau în pâine, pe lângă făina din grâu, diverse populații din lume se spune: „În Africa făina de lăcuste uscate se punea adeseori în pâine, și Arabii n’a- veau pentru locuste nici o împotrivire.” Din această perspectivă, Europa integrează mai degrabă un ingredient culinar de la populații a căror presiune migraționistă a fost principala provocare de pe continent timp de zeci de ani. E un pic absurd să ne așteptam ca populații care au schimbat, de exemplu, fața demografică a sudului Franței să nu înceapă să influențeze si referințele culinare ale Europei.
Articolul menționează și alte ingrediente folsite de diverse populații la producere pâinii, dintre care unele sunt chiar de actualitate în cercetările care se fac în industria alimentară: făina de castane, manioc, tapioca, sorg, leguminoase, mei, cartofi etc. O referire interesantă se face la pâinea cu pulbere de mușchi din Irlanda și Islanda care se făcea probabil din varietăți de mușchi cu un continut ridicat de amidon și cu ceva enzime amilolitice care preveneau învechirea pâinii („dă pâinii proprietate de a nu se usca și o păstrează mult timp”) .
Revista electronică de morărit și panificație 
Lasă un răspuns